Raul CojocaruPsiholog clinician · Psihoterapeut cognitiv-comportamental Apel gratuit

Burnout

Sindromul impostorului: simptome, cauze și ce ajută

De Raul Cojocaru · Actualizat la · 3 min de citit

Sindromul impostorului este senzația persistentă că nu meriți succesul pe care l-ai obținut și că, la un moment dat, ceilalți vor „descoperi” că nu ești atât de competent(ă) pe cât par să creadă. Nu e un diagnostic, dar e foarte frecvent, mai ales la oamenii capabili. O analiză sistematică l-a asociat cu anxietate, depresie și burnout. Se poate lucra cu el, mai ales prin terapia cognitiv-comportamentală (CBT).

Pe scurt

  • Fenomenul a fost descris în 1978 de psihologele Pauline Clance și Suzanne Imes.
  • Nu e un diagnostic oficial, ci un tipar de gândire și emoție.
  • O analiză sistematică a 62 de studii a găsit rate foarte variabile, dar frecvente, mai ales în medii competitive.
  • E asociat cu perfecționism, anxietate, depresie și burnout.
  • Ciclul tipic: suprapregătire sau amânare, apoi succes atribuit norocului, apoi și mai multă frică.

Ce este sindromul impostorului?

În 1978, psihologele Pauline Clance și Suzanne Imes au descris, la femei cu realizări profesionale remarcabile, o experiență surprinzătoare: deși aveau toate dovezile externe ale competenței, ele se simțeau „impostoare” și se temeau constant că vor fi descoperite. Ulterior, fenomenul a fost găsit la oameni de toate genurile și în multe profesii.

Astăzi termenul e folosit pe larg, dar nu este un diagnostic oficial. E un tipar: o discrepanță între cât de competent(ă) ești și cât de competent(ă) te simți.

Simptome frecvente

  • atribui succesul norocului, contextului sau ajutorului altora, niciodată ție;
  • te temi că o greșeală va „dezvălui” adevărul despre tine;
  • minimizezi complimentele sau le respingi;
  • te suprapregătești sau, dimpotrivă, amâni până în ultimul moment;
  • simți că trebuie să muncești dublu ca să compensezi;
  • te compari constant cu ceilalți și ieși mereu în pierdere;
  • eviți oportunitățile pentru că „nu ești încă pregătit(ă)”.

Ciclul impostorului

Clance a descris un ciclu care se autoîntreține:

  1. Apare o sarcină importantă și, odată cu ea, anxietatea.
  2. Reacția: suprapregătire sau amânare urmată de efort intens în ultima clipă.
  3. Sarcina iese bine.
  4. Succesul e atribuit efortului excesiv („am muncit de trei ori mai mult”) sau norocului („am scăpat de data asta”), nu competenței.
  5. Data viitoare, frica e la fel de mare, sau mai mare.

De aceea succesele nu vindecă sindromul impostorului. Nu sunt interpretate ca dovezi.

Diana e medic rezident și primește evaluări foarte bune. Înainte de fiecare gardă citește ore întregi, convinsă că „dacă nu știu tot, o să se vadă că nu sunt bună”. Când un medic primar o laudă, se gândește că „nu a văzut încă greșelile”. Somnul i se scurtează de la o lună la alta.

Cât de frecvent este și ce spun cercetările

Dena Bravata și colegii (2020) au realizat o analiză sistematică a 62 de studii despre sindromul impostorului. Ratele raportate au variat foarte mult, de la 9% la 82%, în funcție de populație și de instrumentul de măsurare. Fenomenul a fost găsit des în medii competitive, inclusiv medicină și mediul academic. A fost asociat constant cu depresie, anxietate și burnout, precum și cu performanță și satisfacție la muncă mai scăzute. Autorii au remarcat că există foarte puține studii despre tratament, iar aceasta e una dintre lacunele cercetării.

Sindromul impostorului se suprapune mult cu perfecționismul, iar pentru perfecționism există tratamente bine studiate.

Ce ajută

  1. Numește fenomenul. Simplul fapt că știi că e un tipar cunoscut, trăit de mulți oameni competenți, scade izolarea.
  2. Ține un dosar de dovezi. Feedback, rezultate, mesaje de mulțumire. Mintea impostorului le uită. Hârtia nu.
  3. Separă sentimentul de fapt. „Mă simt ca un impostor” nu înseamnă „sunt un impostor”. În terapia prin acceptare și angajament (ACT) lucrăm exact cu această distanțare de gânduri.
  4. Testează pregătirea „suficientă”. Pregătește-te la un nivel rezonabil și observă rezultatul. Așa rupi legătura falsă dintre succes și efortul excesiv.
  5. Vorbește despre asta. Mulți colegi trăiesc același lucru și nu spun nimic.

Cum lucrez cu sindromul impostorului în terapie

  • Identificăm ciclul și momentele în care se declanșează.
  • Restructurăm atribuirile: cum explici succesele și eșecurile și ce dovezi ignori (CBT).
  • Lucrăm cu perfecționismul și autocritica din spatele lui.
  • Construim o relație mai blândă cu tine, ca să poți spune „am făcut asta bine” fără să ți se pară o minciună.

Întrebări frecvente

Sindromul impostorului este o boală?

Nu. Nu e un diagnostic oficial, ci un tipar de gândire și emoție. Poate însă contribui la anxietate, depresie și burnout.

Cine are sindromul impostorului?

Apare des la oameni competenți, în medii competitive, la cei care sunt primii din familie într-un anumit domeniu sau la cei care fac parte dintr-o minoritate într-un mediu profesional.

Care e diferența dintre modestie și sindromul impostorului?

Modestia înseamnă să nu te lauzi. Sindromul impostorului înseamnă să nu crezi, cu adevărat, că meriți ce ai obținut, și să te temi constant că vei fi „demascat(ă)”.

Trece de la sine cu experiența?

Nu neapărat. Pentru că succesele nu sunt interpretate ca dovezi, mulți oameni îl păstrează pe tot parcursul carierei. Lucrul activ cu el ajută.

Surse

  1. Clance, P. R., & Imes, S. A. (1978). The imposter phenomenon in high achieving women: dynamics and therapeutic intervention. Psychotherapy: Theory, Research & Practice, 15(3), 241–247.
  2. Bravata, D. M., Watts, S. A., Keefer, A. L., et al. (2020). Prevalence, predictors, and treatment of impostor syndrome: a systematic review. Journal of General Internal Medicine.
  3. Hill, A. P., & Curran, T. (2016). Multidimensional perfectionism and burnout: a meta-analysis. Personality and Social Psychology Review.
  4. Galloway, R., Watson, H., Greene, D., Shafran, R., & Egan, S. J. (2022). The efficacy of randomised controlled trials of cognitive behaviour therapy for perfectionism: a systematic review and meta-analysis. Cognitive Behaviour Therapy.

Acest articol are scop educativ și nu înlocuiește o evaluare psihologică sau psihiatrică. Exemplele sunt ilustrative, compuse, și nu provin de la clienți reali.

Citește și